Cine suntem?

Enbu copii

C.S. Arashi-Do Brăila, un renume în Karatele Tradițional din România


C.S. Arashi-Do Brăila este afiliat la Federația Română de Karate Tradițional (FRKT). Ne mândrim cu rezultate excepționale la campionate naționale și internaționale obținute de membrii clubului nostru. Suntem prezenți la toate competițiile importante din țară dar și din străinătate, unde reușim să obținem medalii la toate categoriile de vârstă.


Clubul nostru organizează cursuri de Karate Tradiţional destinate atât copiilor cât și adulților, pentru nivelurile începători şi avansaţi, pe toată durata anului. Antrenamentele se desfăşoară sub îndrumarea lui Sensei Daniel Mihai (centură neagră - 2 dan) în Sala de Sport a Liceului Pedagogic ”D. P. Perpessicius” din Brăila.


Karate nu este doar o disciplină sportivă. Karate este și o filozofie de viață. Prioritatea oricărui practicant de Karate o reprezintă DESĂVÂRŞIREA CARACTERULUI. Intrați cu noi în tainele acestui sport nobil. Practicați Karate pentru un stil de viață sănătos, bazat pe respect, disciplină și încredere. Pentru mai multe informații nu ezitați să ne contactați.

De ce Karate Tradițional?

Astăzi, tot mai mulţi copii sunt sedentari şi au probleme de greutate. O opţiune foarte interesantă şi utilă atât pentru corp cât şi pentru minte este disciplina sportivă denumită karate tradiţional. Karate tradiţional este o artă marţială de autoapărare. La bază are principiul unei singure lovituri (todome). Este necesară o anumită atitudine, o condiţie fizică excelentă şi o stare spirituală bună. Practicantul este educat să trateze adversarul corect şi cu respect. Karate tradiţional implică şi impunerea unor principii în viaţa de zi cu zi, precum: ordinea, logica, disciplina şi respectul. Respectul trebuie să existe întotdeauna şi disciplina este nelipsită în orice Dojo. Dojo înseamnă „locul Căii”, sau „locul iluminării”. Este spaţiul de antrenament în karate.


Iată doar 3 motive care te vor îndemna să studiezi karatele:


1

AUTOAPĂRARE


Această artă marţială este una considerată eficientă în acest aspect, nu necesită arme albe, ci doar abilitatea voastră de a vă folosi eficient de propriul corp. Karate ("kara"=gol şi "te"=mână) înseamnă efectiv arta care îţi permite să te aperi cu mâinile goale. Karate-ul tradiţional constă în special din lovituri şi blocaje. Loviturile pot fi realizate cu mâna (deschisă sau pumn), cu piciorul, coatele şi genunchii. Până şi capul poate fi folosit în anumite situaţii, ceea ce înseamnă că efectiv întregul corp uman poate fi folosit pentru a descuraja un agresor. Karate oferă astfel o serie de "arme", singura problemă fiind cunoaşterea lor şi aplicarea la momentul potrivit cu efectul scontat.


2

ÎNCREDERE de sine


Studiul acestei arte marţiale oferă studentului încredere în forţele proprii. Mulţi au reuşit să depăşească anumite temeri, să devină mai hotărâţi, mai puternici. Una dintre cele mai des întâlnite temeri este DE A VORBI ÎN FAŢA UNEI MULŢIMI. Studiile au relevat că o serie de oameni sunt îngroziţi de perspectiva de a apărea în faţa altora, de a trebui să vorbească unei mulţimi de oameni. Karate reuşeşte să îi înveţe pe mulţi să comunice. Te învaţă să te relaţionezi cu ceilalţi din grup, să apari în faţa grupului şi mai ales să îţi suporţi greşelile şi să fii mai relaxat când se întâmplă. În momentul în care veţi învăţa să trăiţi cu seninătate momentele în care nu aţi fost la înălţime, veţi fi mai relaxaţi, relaxarea înseamnă că veţi avea mai multă încredere, iar această încredere în forţele proprii va fi o adevărată trambulina către realizările visate, către o tehnică bună şi aprecierea celor din jur. Karate va învăţa să supravieţuiţi propriilor greşeli, să învăţaţi din ele.


3

condiţie fizică bună


Orice practicant de Karate va observa în câteva săptămâni deja că s-a schimbat deja ceva... musculatura începe să se reliefeze, rezistenta la efort a crescut, mobilitatea este mai bună, întregul organism este mai robust şi într-o formă bună. La fel ca şi înotul, de pildă, Karate oferă şansa de a dezvolta muşchi care nu ar putea fi stimulaţi în mod deosebit altfel. Musculatura se va întări pentru că tehnicile vor necesita aşa ceva pentru a putea fi executate. Cel mai uşor de observat este pentru începători, care, nefiind obişnuiţi cu efortul fizic în acest mod, vor simţi muşchi despre care nu ştiau că există.


instructor 2 dan Daniel Mihai

Daniel Mihai


instructor 2 DAN


Rezultate personale:

  • Cupa Romaniei-1997
  • Fukugo Masculin Locul II

    Kumite Individual Masculin Locul III

  • Campionatul National Fudokan-1999
  • Kata Echipe Mas. Locul III

    Kumite Ind. Mas. Locul II

    Kumite Echipe Locul II

  • Campionatul National de Karate Traditional-1999
  • Kata Echipe Mas. Locul I

    Kumite Echipe Locul I

    Kata Ind. Mas. Locul II

    Kumite Ind. Mas Locul II

  • Campionatul National de Karate Traditional-2000
  • Kata Ind. Mas. Locul II

    Kumite Echipe Locul I

    Fuku-Go Mas. Locul III

  • Campionatul European de Karate Traditional-Polonia 1999
  • Embu Mixt Locul III

    Kata Echipe Locul III

  • Campionatul European de Fudokan- Praga 2000
  • Embu Mixt Locul I

    Kata Echipe Locul II

  • Campionatul European de Karate Traditional - Kiev 2000
  • Embu Mixt Locul III

    Kata Echipe Locul III

  • Campionatul Mondial de Karate Traditional Ferrara-Italia 2000
  • Embu Mixt Locul V